E aproape gata…Pitești, ultima reprezentație după care se trage cortina. A fost un sezon greu și frumos și ar fi de preferat să îl încheiem cu o victorie, doar am mai facut-o în Trivale, chiar dacă gazdele sunt sub amenințarea matineului și vor trage mai mult ca oricând…

PRIMA REPRIZA

Începe cu Petrolul avându-l pe Diomande titular, în sfârșit, prezența lui, alături de cei doi brazilieni, aducând un aer proaspăt la mijlocul terenului. Și mai mult curaj, mai multă vână, pentru că Petrolul face legea acolo, la jumate. Nu trece foarte mult și arbitrul devine personaj principal atunci când  Doua pătrunde foarte bine în careu pe dreapta, Micle îi iese în întâmpinare și îl faultează, după părerea mea, nu se fluieră nimic, mingea ajunge la Irobiso(15) care din șase metri nu poate înscrie în poarta practic goală șutând în piciorul lui Zebic, după care se aude și fluierul arbitrului care acordă fault în atac la Doua(!?) iar VAR-ul, nu-i așa, nu a simțit nevoia să intervină. Nu-i nimic, suntem pe ei, Țicu îi servește un covrig perfect lui Jair(22) care a țâșnit excelent dar latul acestuia nu a fost do Brasil așa că mingea a ajuns pe pista de atletism. Argeșenii echilibrează, Calcan primește pe stânga, se descotorosește de Doua și centrează cu stângul la ce-o ieși pe șase metri și o ieșit gol pentru că acolo apare Tofan(27) nemarcat care împinge bășica în ațe: 1-0! Ne revenim repede, Jair(34) pătrunde pe dreapta, intră în careu, șut cu dreptul dar coțofana doar lovește bara și nu vrea să intre! 1-0 la pauză!

REPRIZA SECUNDA

Începem în forță, Grozav îl lansează bine pe Irobiso(50), pătrundere și finalizare elegantă, peste Micle. 1-1? Nu, pentru că VAR-ul nu e de acord , detectând în offside umărul lui Irobiso. Decizie eronată, proiecțiile neelocvente venite târziu nereușind să mă convingă că atacantul nostru era afară din joc în momentul pasei lui Gicu. Nu e ok ce se întâmplă dar suntem obișnuiți, nu e prima oară, important e că rămânem sus, Diomande îl servește excelent pe același Irobiso(56) acesta pune latul și îl face mare pe Micle! Urmează un șut așa și așa al lui Jefferson(59) care nu găsește ținta după care încep să ne lase nervii, deși ar fi trebuit să îi avem mai tari : Moldoveanu și Irobiso, primul după o intrare primitivă gen Vlădoiu la World Cup 94, al doilea după o șicană la care a reacționat aiurea, din nou – ne lasă în opt jucători de câmp! Gazdele prind aripi, mai ales că la Târgoviște lucrurile le sunt favorabile, Garita(85) înalță zmeul din poziție favorabilă, apoi Jakolis îl vede bine de tot pe Jobello(86) care scapă de Țicu, preia și înscrie elegant pe lângă Vîlceanu : 2-0! Și ca tacâmul să fie complet, același Jakolis(90+3) pune niște fainoșag, mai mult, într-o lovitură liberă de la 25 de metri și proptește varza în vinclu: 3-0! Fluier final! Și bucurie argeșeană pentru calificarea la baraj!

Cât despre noi, nu e panică, nu ultima impresie contează, nu în acest sezon cu de toate. Important e nu numai că am rămas pe prima scenă fotbalistică a țării ci că am făcut-o într-o manieră de necontestat pentru competitoarele noastre. Iar pentru asta merită felicitări toți cei care au fost implicați în mersul echipei, din primul minut al primei etape și până acum când s-a tras cortina. Bravo tuturor!

Pentru campionatul viitor însă, dacă vrem să ne propunem mai mult și mai bine, va trebui făcută curățenie.Mare! Cu calm, inspirație și inteligență! Spor! Un sfârșit e un început!

CASETA TEHNICA

FC Petrolul: Vâlceanu – Mathaus, Meijers, R. Grigore (67 Dumitriu) – Doua, Diomande (57 Moldoveanu), Jefferson (89 Seto), Jair (89 M. Ioniță), Țicu (cpt) – Irobisso, Grozav (89 R. Bucur). Antrenor: Florin Pîrvu.

Vizualizari: 15 views

Foto: Răzvan Păsărică