ABC Ultras

Ultrasii constituie un fenomen original al fotbalului printr-o serie de caracteristici.

De la sensul de identificare cu propriul teritoriu – acel sector de peluza delimitat de unul sau mai multe steaguri/bannere cu numele sau simbolul grupului si pâna la vestimentatia lor: haine cu însemne ale echipei favorite, la care se adauga aproape obligatoriu fularul/esarfa în culorile acesteia.

Prima forma a acestui fenomen îsi are originea în Italia, facându-si aparitia la începutul anilor 50. Astfel, suporterii din Peninsula, dupa modelul sustinatorilor englezi si al celor sud-americani, au început sa se organizeze în grupuri, sa îsi urmeze favoritii în deplasari într-un numar cât mai mare si sa promoveze idei coregrafice, într-un stadiu de pionerat. Prima aparitie a unui grup a fost cea a celor de la “Fedelissimi Torino”, în anul 1955, iar prima denumire a unei brigazi Ultras a aparut la Sampdoria, în anul 1968, prin grupul “Ultras Tito”.

Odata cu începutul anilor 70, grupurile de sustinatori s-au desprins categoric de modelul clasic, adult, al spectatorului de fotbal si au ocupat peluzele stadioanelor. Toate aceste grupuri se inspirau în mod clar dupa modelul hooliganilor englezi, iar când suporterii italieni si cei englezi se întâlneau, era un prilej de discutii si comparatii pe acesta tema. Totusi, taberele de ultrasi din Italia admirau si modelul micilor grupuri politice de stânga sau de dreapta, care reprezentau un model clar de pasiune si duritate. Influentele pot fi vazute azi în adeziunea spontana a unor ultrasi la grupuri de extrema stânga sau dreapta. Era o combinatie între o cultura a fotbalului si grupurile politice, care a dat stilul special al miscarii ultra.
Incet dar sigur, miscarea ultra s-a extins în mai toate tarile europene, fiind benefica spectacolului de pe stadioane, atunci când lucrurile nu degenereaza.

Publicam, in cele ce urmeaza, un articol redactat de gruparea FRIULIANI AL SEGUITO (Udinese). Speram ca dupa ce veti termina de citit  sa va faceti o imagine mai clara asupra miscarii ultras din Italia, si aspura „regulilor” pe care ar trebui sa le respecte un ultras.

MENTALITATEA

 FARA  VANDALISM  SI   VIOLENTA  GRATUITA

Fara vandalism pentru ca este penibil sa te apuci sa distrugi doar de dragul de a distruge(trenuri,  masini…); fara violenta gratuita atunci cand te deplasezi in grup, pentru ca datorita faptelor tale negandite tot grupul trebuie sa suporte consecintele.

FARA  ACTIUNI „EROICE” DE  GENUL  10   CONTRA  1

Grupul advers v-a adus injurii voua sau clubului pe care il sustineti. Doriti sa va razbunati, si va credeti super eroi pentru ca i-ati luat esarfa unei suportere adverse sau ati batut vre-un pusti din gruparea rivala; rezultatul …. sunteti penibili.

 RESPECTUL  PENTRU  ADVERSARI

Aceasta inseamna ca trebuie insultati doar cei care va sunt cu adevarat adversari. Respectati pe cei ce parcurg zeci si sute de km numai pentru a-si sustine echipa. Daca chiar vreti sa-i insultati, macar aveti curajul sa faceti acest lucru si acasa si in deplasare. Respectul genereaza respect.

ECHIPA TREBUIE MEREU  SUSTINUTA

Opritiva sa faceti contestatii gratuite la adresa unui jucator, sau sa adoptati alte forme de dezaprobare la adresa jocului echipei in timpul meciului. Echipa favorita trebuie incurajata pana la sfarsitul meciului indiferent daca ea pierde sau castiga. Amintitiva ca in momentele dificile in care echipa a avut nevoie de sprijin, noi am demonstrat ca-i suntem alaturi si nu am recurs la proteste de strada in momentele dificile pentru club. Nu spunem ca trebuie ca suporterii sa se comporte ca niste marionete, insa trebuie protestat doar atunci cand este cu adevarat cazul, insa numai dupa ce partida s-a terminat.

 IN NORD,  SUD,  IN EST  SAU  IN VEST

Oriunde joaca echipa  este obligatorie prezenta noastra. Numele gruparii reflecta faptul ca suntem gata sa mergem oriunde joaca iubita noastra echipa. Indiferent ca este vorba de partide amicale sau oficiale noi suntem prezenti mereu dorind astfel sa ne respectam sloganul.

COREGRAFIE

ROLELE

Imaginea oferita de o aruncarea rolelor este deosebita. Pentru ca totul sa decurga perfect trebuiesc respectate anumite conditii. Prima conditie este ca rolele sa fie distribuite in intregul sector(intreaga peluza), important este ca rolele sa fie tinute in mod corect astfel incat sa se desfasoare in totalitate. O alta conditie ce trebuie respectata pentru a obtine efectul scontat este ca rolele sa fie aruncate cu o anumita forta astfel incat sa deseneze in aer o curba. De asemenea este necesar sa fie stabilit un semnal astfel incat toate rolele sa fie aruncate in acelasi timp.

 „JAPONEZELE”(STEAGURI PE DOUĂ BEŢE)

Japonezele sunt unul din punctele forte ale grupului prin mesaj si originalitate. In confectionarea unei japoneze(fig.1) trebuie sa acordati o atentie deosebita detaliilor, acestea fiind foarte importante pentru a realiza o „japoneză” deosebită. Aveti grija sa nu acoperiti cu bannerul vostru alte steaguri(fig.2) pentru ca astfel s-ar obtine o imagine in care efectul coregrafic va dispare. Pozitionarea cea mai buna(fig.3) se obtine atunci cand „japonezele” sunt bine distantate si vizibile. Trebuie sa fiti atenti sa nu afisati steagurile pe două bete in momente inoportune. „Japoneze” trebuiesc afisate in mod obligatoriu la inceputul meciului, cand echipa intra pe teren, de asemenea mai puteti sa-l afisati cand echipa inscrie, sau la sfarsitul meciului. Important este ca steagul pe două beţe sa nu fie afisat abuziv(de prea multe ori) pentru ca se astfel nu veti reusi sa obtineti efectul dorit.    

BATUTUL DIN PALME

Cantecele vor fi intotdeauna acompaniate de bataia palmelor, care ajuns aproape o arta. Pentru inceput trebuie sa stiti ca nu se bate din palme la nivelul burtii… O buna bataie din palme trebuie sa aiba ritm si sa se faca intotdeauna cu bratele bine intinse(ridicate), totul trebuie facut la unison de membrii grupului, si astfel se va obtine un spectacol garantat. Ridicati bratele, bateti din palme si apoi …. cantati cat

FULARUL

Unul din modurile cele mai utilizate pentru a obtine o coregrafie fascinanta, de altfel primele coregrafii au fost realizate cu fularele si esarfele. Esarfa este pentru suporter ca o a doua piele; inseparabila atat in momente de glorie cat si de durere. Una din cele mai frumoase imagini se obtine atunci cand in toata peluza ultrasii ridica deasupra capului fularele si esarfele dand senzatia unui adevarat zid gigant. O „sciarpata” bine realizata este o adevarata opera de arta. De asemenea in momentul ridicarii fularelor se pot ridica si steagurile pe 2 bete(stendardi). In incheiere va spunem ca la „sciarpata” trebuie sa participe toata lumea, asa ca aveti grija ca si cei ce stau langa dumneavoastra sa-si ridice esarfa si sa cante.

CARTOANELE

Cu ajutorul lor se pot realiza nenumarate coregrafii, insa ele se folosesc doar in momentele in care peluza este plina de fani. Odata ce ati primit cartonul(foto1) este necesar sa urmati indicatiile celor ce au gandit aceasta coregrafie, pentru ca numai astfel actiunea voastra va avea succes. Din momentul in care ati primit cartonul trebuie sa incetati sa va deplasati prin peluza,(sa plecati cu cartonul primit in alt loc) pentru ca veti strica toata imaginea coregrafiei. Cartoanele(foto2) trebuiesc ridicate(la un unghi de 45 de grade) in momentul cand echipele intra pe teren.. Ele vor fi mentinute in aceasta pozitie 2-3 minute. Foarte important este ca in momentul afisarii coregrafiei sa NU fie ridicate steagurile pe două beţe sau alte steaguri. In final cartoanele pot fi stranse(foto3) si aruncate simultan in teren, generand o imagine deosebita.

MESAJELE   

Bannerele sunt folosite la afisarea mesajelor, care pot fi de mai multe feluri in functie de „destinatarul” lor. Cele mai multe sunt mesaje ironice sau ce incita la violenta impotriva gruparilor rivale. Alte mesaje exprima atasamentul(dragostea) catre un club, jucator, antrenor etc. Ele nu sunt expuse decat cateva minute, insa trebuie bine ales momentul afisarii lor(in general la inceputul meciului). Este important ca mesajele sa fie vizibile de tot stadionul, si pentru a nu le acoperi suporterii aflati pe randul din fata trebuie sa stea jos sau sa coboare inca un rand.

 VESTELE

Acestea daca sunt bine utilizate ofera o buna imagine pe intreaga durata a meciului. Ele se imbraca la un semnal stabilit anterior si trebuiesc purtate pe intreaga durata a partidei. In general sunt confectionate din plastic, o vesta avand o singura culoare(nu o combinatie de culori). Avantajul oferit de coregrafia cu veste este acela ca adversarul va vedea pe toata durata meciului un spectacol continu. Important este sa nu va schimbati pozitia in peluza pe parcursul meciului. Daca sunt respectate cele de mai sus cu siguranta ca va fi realizat un spectacol de mare efect.