Mircea Dridea este un monument de dragoste petrolista, un jucator ce a evoluat doar la Petrolul si a incercat de fiecare data sa salveze aceasta echipa sau mai bine spus sa readuca spiritul Petrolului inapoi tribunelor.
Pe 7 aprilie este ziua sa de nastere, din partea tuturor petrolisti un calduros „La multi ani”.
Mircea Dridea a fost un produs al centrului de copii şi juniori al Petrolului Ploieşti, căruia i s-a alăturat de la vârsta de 15 ani şi unde a avut privilegiul să lucreze cu Traian Ionescu. A aparţinut unei generaţii din care au mai facut parte Constantin Tabarcea, Gheorghe Marin, Gheorghe Florea şi Vasile Sfetcu. Această generaţie avea să ajungă în finala pe ţară la juniori din 1955, pierdută contra Ştiinţei Cluj.
Şansa debutului în prima divizie i-a fost acordată de legendarul antrenor Ilie Oană în data de 29 septembrie 1956, într-un meci din deplasare contra Rapidului încheiat cu scorul de 2-1 pentru ploieşteni. De atunci avea sa joace timp de 15 ani, atât cât a durat întreaga sa carieră ca fotbalist, numai sub culorile galben-albastru.
Respectiva perioadă se identifică totodată şi cu cele mai mari succese din istoria clubului prahovean, mai exact : 3 titluri de campioană în 1958, 1959 şi 1966, o cupă a României în 1963 şi un loc doi la finele sezonului 1961-1962. Atacant central pur sânge, Mircea Dridea întruchipa perfect calităţile omului de gol prin intuiţie, plasament, forţă, detentă şi un impresionant joc de cap; de asemenea era un bun executant al loviturilor libere peste zid şi un excelent om de echipă. Toate aceste aptitudini sunt confirmate de poziţionarea sa în primii zece golgeteri all-time ai ligii întâi cu 142 de reuşite.
Mircea Dridea – „In 1952, la varsta de 15 ani, eram jucator de sah, categoria 1, dar in timpul liber nu lipseam mai niciodata de la miutele de fotbal din cartier. Fratele meu mai mic, Virgil era in echipa de pitici ai Petrolului, formata de Emil Avasilichioaie. Copiii, mai toti talentati, pasau bine, driblau spectaculos, dar nu prea marcau goluri. Virgil i-a spus intr-o zi antrenorului: „Maestre, am un frate care stie sa dea gol. Vreti sa-l aduc ?”.
Mircea Dridea – „Mi s-au facut propuneri tentante si de catre Steaua si de catre Dinamo. Intamplarea facea ca la conducerea tehnica a celor doua mari echipe sa fie doi dintre cei mai buni antrenori ai fotbalului nostru, Gica Popescu si Traian Ionescu. Primul, fost antrenor al CCA si al echipei reprezentative, in acelasi timp si tatal sotiei mele; cel de al doilea, fostul meu dascal din perioada formarii ca jucator. Puteam alege oricare din cele doua variante, fara teama de a iesi in pierdere. Dar am zis ca-i mai bine sa optez pentru cea de a treia, rezistand unor tentatii la care azi nu stiu cati din jucatori renunta; am ramas la Ploiesti si la PETROLUL. In felul acesta mi-am facut fericiti parintii, care la varsta pensiei se obisnuisera cu drumul stadionului si sa ma vada jucand; mi-am rasplatit prietenii din sport si de la locul de munca pentru toate dovezile lor de sincera afectiune si sprijin atunci cand, la nevoie, am apelat si eu la ei. Am mai ramas la PETROLUL mai ales pentru trei oameni „mari” din perioada de aur a echipei, pentru care am nutrit un sentiment cu totul deosebit. Unul dintre ei a fost Gheorghe Urich, timp de 20 de ani conducator al clubului, om echilibrat, intreprinzator, priceput si drept, care mi-a dat intotdeauna cat l-am stiut la carma Petrolului un sentiment de mare siguranta. Cel de-al doilea a fost Ilie Oana, nea Ilie al nostru, al tuturor, care mai inainte de a fi antrenor a fost un OM, un tata, un prieten, indiferent daca jucatorul se numea Nicolae Marinescu si avea 36 de ani sau Mircea Dridea si avea numai 19 ani. Al treilea pentru care nu am putut parasi Petrolul a fost doctorul Vasile Cristea, fostul portar al Universitatii Cluj, medic cu o inalta capacitate profesionala si o tinuta morala de exceptie, care impreuna cu Ilie Oana au alcatuit un cuplu perfect sudat, a carui contributie la succesele echipei, la afirmarea ei pe plan profesional o consider decisiva.”
Mircea Dridea – „Dupa Zurich m-am retras, meciul cu Elvetia fiind cea dea 18-a prezenta a mea in echipa nationala. Iar dupa alti 4 ani am iesit de tot din perimetrul verde al gazonului. Am trecut langa Ilie Oana, ca m-a primit cu bratele deschise si care mi-a spus simplu: „Mirceo, ti-a venit randul ! Esti cel mai potrivit sa-mi iei locul, pentru ca te consider ca un fel de simbol al fotbalului ploiestean. Va fi mai greu decat ca jucator, dar sa nu te sperii. Vei infruna poate si multe nedreptati, sa nu dai inapoi. PETROLUL a fost mare atat timp cat a fost o familie. Daca ai s-o mentii tot asa, grijile o sa fie mai putine. Vezi ca ai multe de invatat si ca sa reusesti munceste, munceste, si iar munceste !”