costica moldoveanu
Astăzi, Petrolul a mai pierdut un membru al generaţiei de aur. Costică Moldoveanu a murit în această dimineaţă la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Dorim sa transmitem, pe această cale, condoleanţe familiei precum si celor apropriati si indurerati de disparitia acestuia.
In rândurile următoare, cu ajutorul domnului Frăţilă, am sintetizat o parte din cariera celui ce a fost Costica Moldoveanu.
 

Născut la 25 octombrie 1943 la Ploieşti, Maestru al sportului, profesor de educaţie fizică si antrenor. A absolvit Facultatea de Educaţie Fizică din Bucureşti în anul 1974. Tot atunci devine şi antrenor cu categoria a III-a de clasificare, parcurgând apoi şi celelalte două trepte (1980 – categoria a II-a şi în 1998 – categoria I).
 
Primii paşi în fotbal i-a făcut la echipa de juniori a clubului CSMS Iaşi (1958-60), de unde s-a transferat la Petrolul Ploieşti. A îmbrăcat tricoul petrolist vreme de nouă ani în intervalul 1960-1969 cu o mică întrerupere – primăvara anului 1964 -, în care a evoluat pentru Steaua Bucureşti.
Până la încheierea carierei sale de jucător a mai evoluat pe rând la echipele:
– Politehnica Iaşi (1969-72),
– Sportul Studenţesc Bucureşti (1972-74),
– Petrolul Ploieşti (1974/75)
– Prahova Ploieşti (1975/76).
 
Din anul 1974 începe să lucreze în învăţământ, dar şi să profeseze ca antrenor la nivelul copiilor şi juniorilor. Ca antrenor a desfăşurat o activitate bogată timp de 34 de ani, perioadă în care a lucrat pe rând la echipele: Petrolul Ploieşti (1974/75) – la Centrul de Copii şi Juniori, IUC Ploieşti (1975/76) – cu care a câştigat campionatul judeţean Prahova, Chimistul Valea Călugărească (1976/77) – campionatul judeţean, Prahova Ploieşti (1977-83) – în divizia B şi divizia C, Metalul Plopeni (1983/84) – în divizia B, Steaua Mizil (1984-86) – în divizia B, Gloria Buzău (1986/87) – în divizia A, Petrolul Ploieşti (1987/88) – în divizia A, Prahova Ploieşti (1988-94) – în divizia B şi divizia C, Flacăra Moreni (1994/95) – în divizia B, Steaua Mizil (1995-96) – în divizia B, Politehnica Iaşi (1996/97) – în divizia B, FC Petrolul Ploieşti (1997-2004) – directorul Centrului de Copii şi Juniori, Petrolul ’95 Ploieşti (2004-2006) – directorul Şcolii de Fotbal „Daniel Chiriţă”, CSM Ploieşti (2006-2008) – directorul Centrului de Copii şi Juniori.
 
 
Constantin Moldoveanu are în palmares:
– un titlu de campion naţional (1965/66)
– Cupa României (1962/63)
– titlul de golgeter al României în ediţia 1970/71 cu 15 reuşite, la egalitate cu Florea Dumitrache şi Gheorghe Tătaru.
 
Are o selecţie în prima reprezentativă a ţării, 0 goluri marcate.
Singurul joc internaţional: 04.01.1967 Uruguay – România 1-1 (1-1), la Montevideo.
 
În tricoul petrolist, pe parcursul a 7 ediţii (1962-69) a adunat 145 de meciuri oficiale din care:
123 în divizia A
13 în Cupa României
3 în Cupa Campionilor Europeni
2 în Cupa Cupelor
4 în Cupa Europeană a Târgurilor.
Meciul oficial de debut pentru clubul ploieştean: 19.08.1962 Progresul Bucureşti – Petrolul 0-0, în divizia A. Ultimul meci oficial în primul eşalon pentru Petrolul: 15.06.1969 Petrolul – Politehnica Iaşi 4-1 (3-0).
 
Pentru clubul petrolist a marcat 31 de goluri din care: 24 în divizia A, 6 în Cupa României şi 1 în Cupa Campionilor Europeni. Ca număr de prezenţe, ocupă locurile 11-12 în topul celor 120 de jucători ai clubului din perioada de glorie (1952-69) şi locurile 19-20 în topul all-time al celor 283 de jucători ai clubului din intervalul 1924-1969, la egalitate cu Mihai Mocanu.
Cu cele 31 de reuşite ocupă locul 17 în topul golgeterilor perioadei de glorie (1952-69) şi locurile 17-18 în topul all-time al marcatorilor din intervalul 1924-1969.
 
Odihnească-se în pace!