Începutul poticnit de campionat dar mai ales jocul practicat de haita galben-albastră parcă nu ne lasă să visăm nimic frumos legat de meciul de la Ovidiu în compania unei echipe, Farul, care nici ea nu traversează o perioadă prea fastă. Mai adăugăm și absența lui Roche, plecat la națională și avem un tablou general care numai optimist nu poate fi…
PRIMA REPRIZA
Nu e loc de tatonări, începe abrupt, Ganea centrează de pe stânga până la Țîru(2) care se înață și trimite cu capul periculos, pe lângă bară, scăpăm ! Ne activăm și noi rapid, ceea ce nu prea ne stătea în caracter, Tolea(8) primește pe dreapta. preluare, fentă de șut și apoi șut excelent cu stângul, cu efect, coțofana lovește bara și apoi capul lui Buzbuchi dar nu vrea nici moartă să intre în ațe ! Jocul e iute, place. e clar peste media campionatului iar Petrolul e peste ceea ce ne-a obișnuit să joace ăn ultima vreme, poate și pentru că perechea Doukansy-Dongmo începe să se sudeze la mijlocul terenului. Totuși. gazdele pun din ce în ce mai multă presiune pe defensiva noastră, acolo unde Prce nu reușește să ne convingă că poate fi înlocuitorul ideal al lui Roche iar evoluția lui Sălceanu pe partea stângă e destul de oscilantă.Sima face cam ce vrea pe dreapta, centrare în forță pe șase metri acolo unde Tănasă(23) e singur-singurel(!) noroc că și-a dorit o execuție pretențioasă și nu a reușit decât una comică, apoi Ramalho(26) trage bine dar șutul e deviat în ultimul moment de blocajul apărării noastre iar lovitura de cap a lui Larie(27) e prinsă fără probleme de Bălbărău.Inevitabilul se produce un pic mai târziu, atunci când Maftei centrează ca la carte de pe dreapta iar Tănasă(29) reușește să se insinueze în mijlocul unei defensive nepermis de pasive și dezorganizate. acolo unde Ricardinho, aflat într-o vizibilă scadere de formă de câteva etape, îl admiră cum pune latul și înscrie fără prea mare efort : 1- 0 ! Trebuie să reacționăm și o facem repede și bine. Doukansy se descurcă admirabil pe stânga. pasă la Grozav care sprintează și centrează perfect pentru Chică-Roșă(34) care vine lansat și plasează mingea inspirat, cu stângul, fără șanse pentru Buzbuchi : 1 – 1 ! Nu e rău și e clar că se poate și mai bine. pîcat că mingea șutată de Tolea(45+1) din afara careului trece puțin pe lângă, 1 – 1 scor la pauză !
REPRIZA SECUNDA
Păcat, a fost un meci în care rezultatul a fost rău dar jocul a dat semne de revitalizare. E clar, fără Roche, chiar și cu golul de debut și evoluția apreciabilă a lui Roșă, am intrat în hora din zona roșie a clasamentului. Dar nu trebuie să fie panică, jocul de azi a făcut ca speranța să iasă de la UTI, chiar dacă rămâne momentan pe perfuzii. Iar ca să o facem sp fie bine sănătoasă, ține de noi, de noi toți. Am mai trecut prin perioade din astea cu furtuni și ploi, ne vom reveni, pentru situația asta există antidot !
CASETA TEHNICA
FC Petrolul: Bălbărău (46 Krell) – Ricardinho (46 Guilherme), Papp, Prce, Sălceanu (90 Paraschiv) – Doukansy, Dongmo – Tolea (69 Ludewig), Jyry, Grozav (cpt) – Chică-Roșă (69 Doumtsios). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Vizualizari: 258 views
Foto: Răzvan Păsărică (fcpetrolul.ro)

