Perioada Juventus

Petrolul la origini

Petrolul nu s-a numit dintotdeauna Petrolul şi nici nu a jucat doar la Ploieşti. În istoria de 85 de ani ai echipei au fost urcuşuri şi coborâşuri, au fost eşecuri şi bucurii şi mai ales multe momente de bucurie pentru fanii petrolişti.

Petrolul s-a născut la Bucureşti în anul 1924, mai precis la finalul acelui an, atunci când forţate de considerente financiare cluburile ROMCOMIT şi Triumf au fuzionat semnând astfel actul de naştere al uneia dintre cele mai puternice echipe bucureştene din perioada interbelică, JUVENTUS. Tradiţia latină cultivată de noul club sportiv era ilustrată şi de emblema acestuia, care evoca istoria oraşului Roma, cu lupoaica alăptându-i pe şi Remus. Echipa a păstrat culorile fostului club româno-italian (roşu şi albastru) şi a rămas să joace pe arena „ROMCOMIT”, situată pe locul unde este astăzi Facultatea de Drept şi Opera Română până în strada Vasile Pârvan. Pe lângă un foarte cochet şi încăpător stadion de fotbal, baza sportivă mai cuprindea terenuri de tenis şi o sală de scrimă. Evenimentul fuziunii apare menţionat într-un material apărut duminică, 4 ianuarie 1925,  în Gazeta Sporturilor, sub titlul: „Juventus – O fuziune senzaţională”.

Articolul respectiv relata următorele : „În ultimul moment aflăm că puternicele cluburi bucureştene, de foot-ball-asociaţie Triumf şi Romcomit au fuzionat sub denumirea de “JUVENTUS”. Am căutat imediat să avem o convorbire cu unul din dirigenţii cluburilor de mai sus. În acest scop ne-am adresat d-lui S. Petrovski (foto), care cu amabalitatea-i cunoscută ne-a răspuns la principalele chestiuni asupra cărora nu eram înca pe deplin edificaţi.
Înclinăm a crede că fuziunea a fost cauzată mai mult de doleanţele comune ale cluburilor de mai sus, ambele greu lovite de chestiunea jucătorilor străini. Adunările generale ale acestor cluburi urmează să se întrunească cât mai neîntârziat pentru a ratifica fuziunea de mai sus. În principiu numele grupării a fost ales « Juventus ». Culorile sub care vor lupta vor fi acelea roş-albastre, pe motiv că asociaţia Romcomit are un mare stoc de articole de sport în depozit.
Preşedintele ar urma să fie ales d-l Ettore Brunelli, iar vice-preşedinte d-l S. Petrovici. Restul comitetului va fi alcătuit dintr-un egal număr de membri din fiecare grupare.

Aşadar, în ianuarie 1925 la Bucureşti noua echipă locală, Juventus, vorbea de meciuri internaţionale, şi pe bună dreptate pentru că în acel an formaţia reuşeşte câteva rezultate internaţionale foarte bune. Cea mai spectaculoasă victorie vine pe 29 iunie 1925, atunci când Juventusul  câştigă cu 2-1 în faţa formaţiei Slavia Praga la Bucureşti extaziind un public de 4000 de persoane, pentru noi înscriind Melchior şi Brauchler.  A urmat o nouă victorie, de data aceasta împotriva vecinilor bulgari, un 3-0 cu Slavia Sofia pe 6 septembrie. Juventus reuşeşte să transforme două echipe regionale (de liga a II-a astăzi) într-o echipă care se va implica în sezonul 1925-1926 în lupta pentru titlu.

Titlul de vicecampioană nu a mulţumit-o pe Juventus care va încerca ani la rând cucerirea unui trofeu care părea la un moment dat confiscat de echipe ca Ripensia, Chinezul sau Venus. Chiar dacă în sezonul imediat urmator Juventusul nu se mai califica în turneul final, din Bucureşti participând doar Unirea Tricolor, ea rămâne o forţă în România acelor vremuri.

Revenirea în turneul final este una fantastică, şi după ce reuşeşte să câştige seria de Muntenia, Juventusul se impune ca învingătoare şi în turneul final, acolo unde spulberă Gloria CFR Arad cu 3-0. Juventusul, sau Petrolul de astăzi, devine pentru prima ei dată, şi singura, campioana Regatului României Mari, o performanţă cu care foarte puţine echipe aflate şi astăzi în activitate se pot mândri.

În semifinalele competiţiei, juventiştii fac din nou o victima din Chişinău, de data aceasta echipa numindu-se Mihai Viteazul Chişinău. Etore Brunelli, cel care a avut acest vis, era în sfârşit fericit, dorinţa pusă de el în ajunul Crăciunului lui 1924 în sfârşit se împlinise, o formaţie campioană care să îi aparţină. De altfel, echipa de atunci a Juventusului va domina fotbalul românesc, chiar dacă nu va reuşi să mai caştige vreodată titlul sub această titulatură.

„Noul campion naţional”, aşa cum titrează şi Gazeta Sporturilor, a beneficiat de golurile Raffinsky (min. 9), Maior II (min.25) şi Melchior care închide scorul în minutul 68.

În acelaşi an România participă la primul turneu de campionat mondial. La intervenţia proaspătului încoronat rege Carol al II-lea, România pleacă cu vaporul spre Montevideo (n.r. capitala Uruguayului). Din lotul României fac parte cei mai buni jucători din ţară, echipele cu cei mai mulţi jucători daţi la naţională fiind Chinezul şi Juventus.

Wetzer, Vogl şi Raffinsky joacă în cele două meciuri pe care România le-a disputat, primul dintre ei fiind şi căpitanul echipei naţionale. Aşadar, primul căpitan dat vreodată de Petrolul este Rudolf “Rudy” Wetzer, ce juca pe post de atacant. Următoarele două campionate mondiale, din Italia şi Franţa găsesc din nou jucatori juventişti. De data aceasta doar doi la număr, în Italia participând Gusztáv Juhász şi Emerich Vogl, căpitanul echipei, pentru ca în Franta Gheorghe Brandabura şi Coloman Braun-Bogdan să participe din partea Juventusului. Pe lângă aceşti mari jucători, Juventusul se mai mândrea şi cu alţii. În primul rând legendarul Ilie Oană, Mihai Flamaropol şi simbolul echipei, Cibi Braun (foto).

Odata cu campionatul mondial din 1938 perioada de glorie a Juventusului pare că se termină, amenţită şi de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, bucureştenii nu mai reuşesc decât rezultate sporadice precum un loc 3 în sezonul 1935/36, un loc 4 după război în 1946/47 şi 1947/48.

De remercat în toţi aceşti ani este sărbătorirea a 10 ani de la formarea echipei, poate singura sursă în care ne este prezentată şi echipa Juventusului. Mai mult, echipa bucureşteană vine să joace şi pe noul stadion local din Ploieşti. A fost prima apropriere a echipei de oraşul aurului negru, marcată printr-o poză de album.

Toate rezultatele de onoare ale echipei rămân consfinţite într-un panou al amintirilor (vezi foto).

Sezonul anului 1947/48 a fost şi cel care a rămas în istorie ca primul în care Juventus nu se mai numea Juventus. Astfel, după 23 de ani în care a purtat numele de Juventus, probabil vrând să fie o sorã mai micã a echipei din Torino, numele echipei va fi Distribuţia (primãvara lui 1948), Petrolul (sezonul 1948-49, când va deveni campioană de juniori a ţării), Competrol (toamna lui 1949), Partizanul (în 1950), Flacãra (1951).

Distribuţia ocupă locul 4 în 48, Petrolul Bucureşti locul 7 în 1948/49, Partizanul Bucureşti locul 10 în 1950, iar ultimul an al fostului Juventus la Bucureşti avea să fie în 1951 atunci când sub numele de Flacăra termină pe un onorant loc 5. Echipa se mută la Ploiesti în urma unor directive, şi retrogradează la finele lui 1952.

În 28 de ani, Juventus a reuşit un titlul şi câte un loc 2 şi 3. Fotbalul romantic de atunci a continuat şi la Ploiesti prestat de fraţii Munteanu sau Flamaropol. Din toţi jucătorii de atunci ai Juventusului cei care s-au remarcat cel mai mult au fost : Emerich Vogl, Ştefan Wetzer, Rudy Wetzer, Nicolae Gorgorin, Ilie Oană, Mihai Flamaropol, Coloman Braun Bogdan şi Ladislau Raffinsky.

Moştenirea Juventusului a fost decisivă în crearea unei noi echipe campioane. Fără a avea în spate această tradiţie, Petrolul poate nu ar fi avut niciodată acei 8 ani senzaţionali în care va cuceri 3 titluri şi o cupă a Romaniei.