Partidă foarte importantă la Clinceni, împotriva unei nou promovate, Unirea Slobozia, care poate pune oricând probleme. O victorie ar fi parfum, asta ne dorim și putem obține, dar în fotbal s-au văzut și se văd atât de multe….
PRIMA REPRIZA
Începe furibund, cu haita instalată imediat în jumătatea adversă, Grozav pasă înapoi la Jyry(5) care șutează foarte bine din poziție nu tocmai confortabilă dar Rusu se întinde și respinge un balon pe care ar fi putut scrie 0-1…Rămânem în atac, Dumitriu se insinuează pe dreapta(!) și centrează bine pentru Grozav(6) care trimite cu capul mingea care din gazon se îndreaptă către plasa de sus dar pe traiectorie se interpune același Rusu care scoate de sub transversală și ne scoate peri albi…Meciul se echilibrează ușor, Keita bâlbâie o minge în apropierea careului nostru, o pierde, Aganovic(19) e scăpat din marcaj de Ricardinho, primește în careu și șutează la colțul scurt dar Zima ne salvează și lasă tabela nemodificată.Repede dincolo, Jyry(21) trimite din lovitură liberă până la Tudorie(21) care pune capul, minge se duce cu o boltă interesantă spre poarta ialomițeană dar Rusu e vigilent și scoate din nou de sub transversală. Gazdele de conjunctură tresar și ele, Gele îl vede pe Camara(26) care șutează din unghi dar Zima e acolo unde trebuie și respinge în corner. Care corner aduce pericol din nou, Gele(27) e găsit undeva la marginea careului mic, noroc că mingea îi vine puțin în spate și că șutează din prima așa că zmeul se duce în peluză. Unirea vrea mai multe și uite că și obține, lovitură liberă Purece, mingea sar cu noproc la Gele(29) care se dezmeticește cel mai repede și trimite cu latul, relaxat, pe lângă Zima : 1-0 ! Mda, dar nu trebuie să intrăm în vrie, nu trebuie să fie panică, Jyry trimite din lovitură liberă o minge pe capul lui Tudorie(33) dar Rusu e atent și respinge din nou, apoi Șerbănică(38) șutează din prima din afara careului dar Zima e acolo unde trebuie și prinde, după care petroliștii reiau atacurile în valuri, unul dintre ele, prelungit, aduce o minge ricoșată la Rădulescu(40) fiul, adică Mihnea, care are inspirația să pună un lat cu fainoșag, din voleu, nu foarte tare dar suficient de bine plasat cât să ajungă coțofana în ațe și să facă un tată fericit, 1-1 ! Scor la pauză!
REPRIZA SECUNDA
Nu a fost rău.A bătut Petrolul, a înscris Tudorie, după o secetă mai mare decît cea din Bărăgan dar mai ales, a înscris Mihnea, cu o execuție de fotbalist adevărat. Bravo, domnule Rădulescu senior, ați făcut treabă bună ! Bravo Mihnea, să o ții tot așa ! Și bravo și ție Tudorie, sperăm să fie doar primul !
Bravo băieți ! Hai Petrolule !
CASETA TEHNICA
FC Petrolul: Zima – Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu – Keita, Jyry – Rădulescu, Hanca, Grozav (cpt) – Tudorie. Antrenori: Mehmet Topal și Sanjin Alagic.
Vizualizari: 267 views