Iuresul electoral din aceasta perioada pare ca ne-a cuprins pe toti, totusi mai avem niste meciuri de jucat in acest campionat si, mai mult decat atat, niste puncte de produs, altfel ne paste un baraj pe care nu cred ca si-l doreste nimeni. D-asta e important sa nu ne intoarcem de la Arad cu desaga goala, desi, suntem constienti, nu va fi usor….
PRIMA REPRIZA
Incepe intr-o nota lejera a ambelor echipe, de parca toata lumea ar fi lipsita de griji, corner la poarta noastra, prelungire cu capul pe spate si cap Poulolo(6) peste dintr-o pozitie mai mult decat favorabila. Noi, in nota obisnuita, niste pase la mijlocul terenului, cateodata inapoi, alteori niste lansari inutilizabile pentru cei din fata, adica fotbalul fad cu care Petrolul ne-a „rasfatat” din plin in acest campionat. Si atunci e normal ca gazdele sa fie mai insistente – pe fondul unei crize mai mari de puncte si a locului mai fierbinte din clasament – si sa apara ocaziile la poarta noastra : Omondi(29) suteaza din lovitura libera peste, apoi Costache(32) trimite cu capul in bara la centrarea lui Zsori. Reactionam, aut de la margine batut pana la Irobiso(35) mingea sare tot la el, sut aiurea rau, dar noroc ca se interpune Poulolo si mingea se duce in plasa laterala ! Gol? Nu, pentru ca VAR-ul descopera un hent la Irobiso in saritura si inclin sa cred ca de data asta are dreptate. Aia e, important e ca ne-am trezit, corner Jyry si reluare excelenta a lui Grozav(45) din prima, din pacate pe directia portarului, dar chiar si asa, Iliev are un reflex excelent si retine balonul pe linia portii ! 0-0 scor la pauza !
REPRIZA SECUNDA
Si uite asa am intrat in hora ! Hora din care trebuie sa iesim repejor…Va fi usor?
CASETA TEHNICA
Petrolul: Bălbărău – Papp (65 Răducan), Roche, Stănică – Ricardinho (46 Ludewig), Keita, Jyry (70 Hanca), D. Radu – V. Gheorghe (70 Rădulescu), Irobiso, Grozav (cpt) (74 Bratu). Antrenor: Mehmet Topal.
Vizualizari: 135 views
Foto: Alexandra Fechete (fcpetrolul.ro)