Cum amarul partidei din secuime nu putea să dispară așa, cu una cu două, urma să vedem la Buzău, în compania Gloriei, în ce măsură refacerea psihică a băieților noștri s-a produs mai mult, mai puțin, sau deloc. O victorie ar fi un adevărat balsam, nici un egal n-ar fi foarte rău iar dacă ne întoarcem cu mâna goală, e clar, finalul de coșmar de la Sfântul Gheorghe a lăsat urme adânci…

PRIMA REPRIZA

Începe cătinel, într-un ritm bătrânesc cu care aproape ne-am obișnuit în Superliga, e nevoie să treacă jumătate de mitan ca să începem să trepidăm, inepuizabilul Jyry centrează de pe stânga peste apărarea gazdelor, mingea pare pierdută dar M. Rădulescu pune stângul și trimite bine de tot cu boltă până la Tudorie(22) care pune și mai bine capul și trimite peste nefericitul Lazar, coșofana se îndreaptă hotarâtă spre plasă dar de nicăieri apare Turda și scoate ireal de pe linia porții ! Nu-i nimic, am ieșit din letargie și asta e bine, Jyry, de data asta pe dreapta, profită de o bâlbâială gravă a defensivei buzoiene, intră în careu, ridică privirea și îi pune niște unt pe pâine golgeterului Tudorie(26) care pune latul și aduce euforia în mijlocul haitei : 0-1! Ișfan(45, 45+2) ne dă un pic de furcă, prima data din lovitură liberă, a doua oară cu dreptul din careu, dar Zima rezolvă imperial de fiecare dată și echipele pleacă la odihnă, 0-1 rezultat la pauză !

REPRIZA SECUNDA

Buzoienii intră un pic mai hotărâți pe treabă, dar fără mare grad de periculozitate, Tavarez(49) șutează cu stângul din afara careului dar Zima e unde trebuie și reține, echilibrăm repede și chiar controlăm meciul dar nu uităm să mai tragem și la poarta adversă, în sfârșit, D.Radu(76) trimite cu capul dar fără forță și Lazar prinde iar dincolo șutează Jipa(89) de la optsprezece metri cu pământul dar Zima înșfacă balonul fără emoții. Hai că nu mai e mult, un ultim asalt buzoian, câteva mici gherle în apărarea noastră, rezolvabile și reparabile, suntem cu ochii pe ceas și cu tensiunea ușor crescută, pentru că Dumitrescu încă ne mai bântuie, dar se aude izbăvitor ultimul fluier și uităm de toate necazurile : 0-1 scor final !

E bine, suntem pe trei, putea fi și mai bine dar…E ok, chiar și așa, cu momentele noastre de joc de old-boys, cu lipsa de fantezie și de inventivitate în atac manifestată deseori, cu ”frica” de a face 2-0 și de a închide jocul. Cel mai important însă e spiritul de echipă iar aici reproșurile sunt inexistente, totul dublat de o modestie și de un bun simț care merită lăudate. Mai e mult de muncă, adevărat, dar suntem pe drumul bun și corect. Bravo băieți ! Hai Petrolul !

"A fost foarte, foarte greu, știam că Buzăul are nevoie foarte mare de puncte. Am venit foarte hotărâți, hotărâți să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a obține cele 3 puncte, pentru a ne menține acolo sus. Chiar vorbeam cu băieții, după meci, că din orice partidă ai ceva de învățat. După etapa trecută (n.r. cu Sepsi) ne-am învățat lecția. Am stat bine în teren, am făcut un meci foarte bune, nu a câștigat multă lume la Buzău. Va fi greu cu siguranță, orice meci, nu doar din România, este greu dacă nu-l tratezi cum trebuie. E tare aerul sus în play-off, trebuie să facem față presiunii.", a spus Paul Papp, la flash-interviu.

CASETA TEHNICA

Petrolul: Zima – Ricardinho, Papp (cpt), Huja, Dumitriu – Mateiu (69 Grozav), Hanca (90+3 Stănică) – Rădulescu (69 D. Radu), Jyry, Moussaki – Tudorie (82 Irobiso). Antrenori: Sanjin Alagic și Mehmet Topal.

Vizualizari: 119 views

Foto: Răzvan Păsărică/fcpetrolul.ro