LUPTA PENTRU PROMOVARE

 

Petrolul sau Sportul pentru locul doi? Ori Brăneşti pe 3? O analiză a finalului de campionat.

 

Calcule, ipoteze referitoare la acest final de campionat de serie B. Dacă până acum 3-4 etape Brăneştiul era văzut de multi ca fiind promovata sigură iată ca lucrurile s-au mai schimbat. Etapa de ieri ne-a adus câteva surprize (ori nu) – înfrângerea Brăneştiul, un club condus de un fost ziarist al cărui talent principal este acela de a acuza arbitrii de fiecare dată când clubul său pierde şi a-i lăuda când Brăneştiul câştigă (de foarte multe ori pe japcă); Snagovul a pierdut ieri la Tulcea şi a pare a fi ieşit din lupta pentru promovare in timp ce Sportul se afla sub zodia norocului: dupa ce au reusit un 2-2 la Botosani, gazdele reusind performanta de a rata doua penaltiuri, ieri, cei de la Sportul au reusind să intorca rezultatul de la Galaţi şi să reuseasca golul decisiv in ultimul minut al jocului.

In cele ce urmează am incercat o analiza a acestui final de campionat – un final ce ilustreaza un foarte probabil meci direct pentru promovare intre Brăneşti şi Petrolul.

PROGRAM VICTORIA BRĂNEŞTI

Etapa 29

Acasă

Steaua II (locul 9) – fără obiectiv

Echipă liniştită cu nişte jucători trimişi la echipa a doua de oier.

Meci uşor

Etapa 30

Depla.

Gloria Buzău (locul 13) – luptă pentru evitarea retrogradării

O echipă zbuciumată de scandaluri interne. Neplata salariilor jucătorilor este una dintre ele. In plus de ce ţi-ar pune probleme cei ce urmează a te găzdui, in caz e promovare, in sezonul viitor?

Meci uşor

Etapa 31

Acasă

Dunărea Giurgiu(locul 10) – fără obiectiv

O echipă satelit ce aparţine de „iechipa mia”.

Meci uşor

Etapa 32

Depla.

Concordia Chiajna (locul 7) – fără obiectiv

Echipă ce şi-a ratat obiectivul de promovare şi care va fi in vacanţă  in acest meci. Totuşi nu e de neglijat că au caţiva jucători ce pot face diferenţa(Diniţă,Fl.Dumitru, Oae de ex.)

Meci mediu

Etapa 33

Depla.

Săgeata Stejaru(locul 4) – trage la promovare

Deocamdata inca este in carti dar nu stie cum va arata situatia atunci.

Meci dificil/ meci mediu

Etapa 34

Acasă

Petrolul (locul 3) – trage la promovare

Un meci ce poate insemna o lupta directa  in privinta promovarii. E singurul duel ramas nedisputat intre cele 3 echipe de primele trei locuri (avantaj Sportul).

Meci dificil

  

PROGRAM SPORTUL STUDENŢESC

Etapa 29

Acasă

Delta Tulcea (locul 6) – încă crede in promovare

O echipa foarte bună ce vine să-şi joace ultima şansă la Bucureşti. Este de aşteptat o replică bună din partea lor.

Meci dificil

Etapa 30

Depla.

Ramnicu Sărat(locul 18) – echipă retrogradă

Echipă deja retrogradată care in mod normal nu poate pune probleme.

Meci uşor

Etapa 31

Acasă

Tricolorul Breaza(locul 15) – salvarea de la retrogradare

O echipă ce incă speră să scape de retrogradare si care a dovedit că poate – victoria cu Brăneşti reprezinta un exemplu bun

Meci mediu

Etapa 32

Depla.

Steaua II (locul 9) – fără obiectiv

Echipă liniştită cu nişte jucători trimişi la echipa a doua de oier.

Meci uşor

Etapa 33

Acasă

Gloria Buzău (locul 13) – luptă pentru evitarea retrogradării

O echipă zbuciumată de scandaluri interne. Neplata salariilor jucătorilor este una dintre ele.

Meci uşor

Etapa 34

Depla.

Dunărea Giurgiu(locul 10) – fără obiectiv

O echipă satelit ce aparţine de „iechipa mia”.

Meci uşor

 

PROGRAM PETROLUL PLOIEŞTI

Etapa 29

Acasă

Tricolorul Breaza(locul 15) – salvarea de la retrogradare

O echipă ce incă speră să scape de retrogradare si care a dovedit că poate – victoria cu Brăneşti reprezinta un exemplu bun.

Meci mediu

Etapa 30

Depla.

Steaua II (locul 9) – fără obiectiv

Echipă liniştită cu nişte jucători buni trimişi la echipa a doua de oier

Meci uşor

Etapa 31

Acasă

Gloria Buzău (locul 13) – luptă pentru evitarea retrogradării

O echipă zbuciumată de scandaluri interne. Neplata salariilor jucătorilor este una dintre ele. Jucăm acasă şi asta ar trebui sa conteze.

Meci uşor

Etapa 32

Depla.

Dunărea Giurgiu(locul 10) – fără obiectiv

O echipă satelit ce aparţine de „iechipa mia”. Sperăm sa nu mai repetăm episodul de tristă amintire din 2006.

Meci uşor

Etapa 33

Acasă

Concordia Chiajna (locul 7) – fără obiectiv

Echipă ce şi-a ratat obiectivul de promovare şi care va fi in vacanţă  in acest meci. Totuşi nu e de neglijat că au caţiva jucători ce pot face diferenţa(Diniţă,Oae, Fl.Dumitru de ex.)

Meci mediu

Etapa 34

Depla.

Brăneşti (locul 1) – obiectiv promovarea

Un meci ce poate insemna o lupta directa  in privinta promovarii. E singurul duel ramas nedisputat intre cele 3 echipe de primele trei locuri (avantaj Sportul).

Meci dificil

 Clasamentul, in momentul de faţă se prezinta astfel:

  1. 1. Brăneşti – 58 de puncte
  2. 2. Sportul – 55 de puncte
  3. 3. Petrolul – 53 de puncte

Conform programului, marea favorită este Sportul. Dacă aceştia nu se impiedică prosteşte vor promova fără probleme. Pentru celălat loc promovabil ar urma să se dueleze petroliştii noştrii si cei din Brăneşti. In momentul de faţă, ne despart 5 puncte de aceştia dar trebuie să ţinem cont că-n ultima etapă ii vom avea ca adversari direcţi. O victorie a noastră ar însemna o diferenţă de doar doua puncte intre noi şi ei – de aceea este nevoie de cel puţin un semi-eşec al Brăneştiului in celelalte 5 partide colaborat insă cu victorii pe linie ale găzarilor.

UNDE JOACĂ DACĂ PROMOVEAZĂ…

Brăneşti – cel mai probabil la Buzău dar au existat nişte zvonuri conform cărora cei din Buzău n-ar mai fi de acord.

Sportul – va juca acasă – arena lor inca indeplineste criteriile minime de omologare şi vor avea un an de zile să-şi aducă arena la standardele cerute de LPF.

Petrolul – aici s-au avansat 3 propuneri, fiecare cu şansele ei de reusită:

Arena „Columbia”  Ploieşti – pe care joacă „iechipa mia” in acest moment
Buzău – s-ar putea realiza un fel de o săptămâna Branesti, una Petrolul – in caz ca vor promova ambele
Cotroceni – Bucureşti -> o arena ce nu este utilizata de nimeni in acest moment.

 Ca o concluzie finală: suntem in spatele celor doua echipe si stam la mana rezultatelor lor dar noi trebuie să ne facem treaba noastra şi să batem tot până la final pentru a putea profita de paşii greşiti ai adversarilor noştrii. Si dacă va fi vorba de o „finala” in ultima etapa intre noi si Branesti – sper ca cei 2-3000 de suporteri petrolisti ce vor lua cu asalt sătucul Brăneşti să facă diferenţa!Chiar dacă pe stadion vor intra doar cateva sute – pana la urma, se poate canta si de afara pentru Petrolul, nu?