„Cartea de aur” a Petrolului are inscris, pe primele pagini, lotul unei echipei simbol pentru fotbalul ploiestean, echipa care reusise sa aduca, pentru prima oara in orasul nostru Cupa Romaniei. Acest fapt se intampla in anul 1963.
…Incepand cu anii’70 a urmat un „gol” de peste doua decenii pana a aparut o noua generatie de fotbalisti condusa de cuplului de antrenori Ion Marin – Eduard luhas.
Numele acestor minunati fotbalisti au intrat deja in istorie, alaturi de predecesoni lor.Imi face o deosebita placere placere sa-i amintesc pe: St. Preda, Daniel Chirita, Gheorghe Balaceanu, Mihai Parlog, Valeriu Rachita, Marcel Abaluta, Gheorghe Leahu, Marian Grama, Octavian Grigore, Daniel Zafiris, Cristian Zmoleanu, Daniel Bastina, Adrian Toader, Gheorghe Matei, Iulian Cadar – principalii artizani ai succesului de acum 15 ani.
In calitate de martor ocular la acest eveniment, va spun cu mana pe suflet ca ma incerca un sentiment de teama vazand cum un stadion drapat in culorile alb-visiniu, cerea cu doua ore inaintea fluierului de start, „Rapid Bucuresti, adu’ Cupa in Giulesti”,vazand o „tribuna zero” guvernamentala si pro-rapidista, stiind de prime de joc ce te duceau cu gandul, pastrand proportiile, la un Milan berlus-conizat sau la un Ajax… euro-penizat – totul parea pregatit pentru o sarbatoare a Rapidului.
Partida incepuse si ploiestenii nostri nu-si ocupasera segmentul de tribuna ce le fusese rezervat, fiind plimbati cu autocarele prin coclaurile Bucurestiului, de catre o politie zeloasa . Abia dupa aceea au aparut steagurile galben’-albastre si purtatorii lor. Care in mod miraculous au umlut sectorul 2 al tribunei 1.
Incurajati frenetic de vreo 5000 de suporteri baietii nostri inchideau bine culoarele, jucau exact in aparare, unde se grupau cu succes in jurul lui Rachita, iar in 
atac cei doi „Z” Zmoleanu si Zafiris, semanau panica pe contraatac. Asta neuitandu-l pe Preda, care, in poarta, s-a aratat de talie europeana. Se vedea bine ca echipa este super lucrata, bine asezata in teren, si ca „isi apara saracia, si nevoile, si neamul”, cum spune poetul.
De cealalta parte, oamenii magnatului Copos, ai primului ministru Vacaroiu si ai ministrului transporturilor Novac se zbat, dar in van. Lupu e ocupat cu executarea loviturilor libere, Vladoiu, complementul sau, cu suturile fara adresa si cu reprosurile adresate colegilor .
Ion Marin face prima mutare strategica : iese Zafiris, intra Andreicut si meciul prinde culoare, mai ales dupa ce, profitand de gafa lui Toader, deschide scorul impotriva tuturor asteptarilor. Tribuna Petrolului jubileaza: nu trece mult si Rapidul aduce egalarea cu ajutorul tusierului Zoltan Erdey, care nu-l vede afara din joc pe Chirita, autorul golului. Este 1-1. Tribunele iau foc cu doua minute inainte de final. Prelungirile nu aduc nimic nou. Dar Dumnezeu face dreptate si la loteria penalty-urilor, rapidistul Frunza, cel adus cu atata banet de prin crasmele baimarene, rateaza. Urmeaza Vivi care cu sange rece il arunca dupa tigari pe Toader.
{source}
<object width=”600″ height=”435″><param name=”movie” value=”http://embed.trilulilu.ro/video/titel100/a18b5282cbfb24/0xe9eff4.swf”></param><param name=”allowFullScreen” value=”true”></param><param name=”allowscriptaccess” value=”always”></param><param name=”FlashVars” value=”durataAudio=1136&titluEmbed=Petrolul%20Cupa%20Romaniei%201995″></param><embed src=”http://embed.trilulilu.ro/video/titel100/a18b5282cbfb24/0xe9eff4.swf” type=”application/x-shockwave-flash” allowscriptaccess=”always” allowfullscreen=”true” width=”600″ height=”435″ FlashVars=”durataAudio=1136&titluEmbed=Petrolul%20Cupa%20Romaniei%201995″></embed></object><br />
{/source}
Petrolul a invins!
Rapidistii, in care s-au investit o gramada de bani, sunt prabusiti pe gazon. Platesc cu varf si indesat aroganta afisata si jocurile murdare din culisele finalei……..
Asta in timp ce elevii lui Ion Marin, un antrenor ce merita elogii pentru tactul si rabdarea cu care a faurit din nimic o echipa, isi fac burta… sanie in fata tribunei galben-albastre. Vom juca in Cupa Cupelor…era cuvantul de ordine al inimoasei noastre echipe!
Iar generalul Iordanescu isi notase, probabil, un ax central ce putea fi luat in considerate pentru echipa nationaia: Preda – Rachita -Andreicut.
„Noaptea de Revelion” asteptata si pregatita cu o tona de bere si 10.000 de mici si atat de mult dorita in Giulesli a avut loc in… Ploiesti.
N-am asistat niciodata la o asemenea explozie de bucurie pe strazile Ploiestiului.
A fost, fara exagerare, superb. Nici macar fotbalistii nostri nu se asteptau ca din toate localitatile judetului pe unde trecea autocarul, Puchenii Mari, Romanesti, Potigrafu si Barcanesti lumea sa iasa cu mic, cu mare in intampinarea lor si sa-si manifeste cu atata ardoare fericirea pentru castigarea Cupei Romaniei.
Oameni au renuntat la o noapte de odihna si au tinut neaparat sa-si insoteasca echipa kilometri intregi, pana la Ploiesti in urale si scandari de genul: „La Ploiesti e sarbatoare / In Giulesti e-nmormantare” sau „Rapid Bucuresti / Cupa este la Ploiesti!” La postul de control din Barcanesti am fost anuntati ca PLOIESTIUL este blocat de zeci de mii de oameni. Nimeni nu a luat in serios spusele plutonierului-major si ne-am trezit deodata inconjurati de un „val” imens de oameni . Mai bine de 2 ore i-au trebuit soferului autocarului echipei sa faca pana in centrul orasului. Am reusit sa cobor inainte de pod din autobuzul in care eram ,pentru ca nu mai rezistam sa stau in masina cand totul fierbea in jurul meu . Cand am coborat podul de la Gara de sud am vazut cu adevarat amploarea evenimentului . Toata piata garii dn fata Big-ului era plina de oameni . Am reusit sa desfasor ,,steagul ‘’ meu care era unicat ( Era de fapt o banda de galben albastru si avea in jur de 12 m lungime si o latime de 1,5 ) si sa patrulez pe bulevard precum la vechile defilari comuniste de 23 August.. Intr-un tarziu ajunsi la Casa Sindicatelor am avut bucuria de a atinge si eu frumoasa cupa .
Sentimentul ploiestean, national si republican a invins ! A fost un vis, un vis frumos dar adevarat.