Victoria ciucanilor împotriva rechinilor ne-a adus pe loc de baraj așa că singura șansă – nu că ar fi avut vreo importanță covârșitoare – de a mai rămâne deasupra liniei roșii ar fi fost victoria la Botoșani, o echipă în degringoladă, rămasă și fără antrenor dar ce folos dacă noi nu prea mai găsim drumul către porțile adverse…Măcar de nu ne-am întoarce cu mâna goală și tot ar fi ceva, deși și de egaluri ni s-a acrit maxim…
PRIMA REPRIZA
Începe abrupt și începe bine de tot pentru că Dulca se luptă pentru un balon pe dreapta, centrare tare în fața porții, suficient de puternică cât Anestis să nu poată interveni, și de pe lini de șase metri Rafinha(2) pune latul și marchează ca la antrenament, sau poate chiar mai ușor: 0-1! Așa ceva…totuși nu e cam prea repede? Gazdele sunt în derivă și trebuie să profităm, același Rafinha(13) primește în careu, tentativă de dribling citită însă de Bordeianu și moldovenii scapă, pentru că dacă ar fi reușit driblingul foarte probabil să fi reușit și dubla. Nu-i nimic, continuăm să fim la cârma jocului, Chică-Roșă(28) șarjează pe stânga și trage cu fainoșag dar bășica trece puțin pe lângă vinclu, apoi tot Chică-Roșă pasează liniștit înapoi pentru Rafinha(35) care trage cu dreptul dar Anestis e atent și respinge. După care gazdele preiau inițiativa și deranjul la poarta noastră începe să se producă: Lopez trimite la Mailat(39) iar acesta din urmă încearcă o foarfecă fără niciun efect pe tabelă, apoi Ongenda(43) execută tare o lovitură liberă dar Bălbărău e și el pe fază și respinge o minge nu ușoară…și repriza se încheie, 0-1 scor la pauză.
REPRIZA SECUNDA
Meci nu foarte strălucit, rezultat foarte bun. Și, după 30 de partide suntem aproape, dar nu în interiorul nisipurilor mișcătoare. A avut grijă de asta Rafinha și toți ceilalți colegi ai lui. Dar bine ar fi să rămânem la liman, adică măcar acolo, la finalul play-out-ului.Pentru că greul de-abia acum începe. Hai Petrolule!
CASETA TEHNICA
FC Petrolul: Bălbărău – Diogo Rodrigues, Ignat, Prce, Dumitrescu – Dulca (cpt) (79 Mateiu), Dongmo – Jyry, Boțogan (68 R. Pop), Rafinha (68 Hanca) – Chică-Roșă (56 Grozav). Antrenor: Eugen Neagoe.
Vizualizari: 87 views
Foto: Ionuț Tăbultoc (fcpetrolul.ro)

