Speranța suporterului petrolist de a-și susține echipa favorită la meciurile Petrolului din prima ligă începând din campionatul viitor, aflată oricum la Reanimare, conectată la perfuzii, a dat usoare semne de ameliorare etapa trecută în victoria chinuită și neconcludentă de la Mioveni.Cum cei de la Cluj nu vor să ne lase singuri să ne complacem în mediocritate, o victorie în meciul cu daco-geții azi ar mai fi strâns lupta, acolo sus, măcar pentru locul de baraj(!?)…la asta am ajuns să tragem speranță….

PRIMA REPRIZĂ – Începe cu un prim sfert de oră în care nu se întâmplă nimic, iar când se întâmplă nu e de bine pentru că un-doi-ul Stancu-Nsiah-Stancu(17) lasă apărarea noastră în fundul gol și pe Bolboașă îl face să scoată mingea din ațe: 0-1! Bine că e timp, nu pare a fi panică, Moldoveanu îl vede pe Arnăutu(21) însă acestuia din urmă, deși rămâne singur cu Gavrilaș, nu reușește să controleze bășica și portarul advers e mai iute.Borța, folosit, curios, de către Mulțescu, pe postul lui Saim(suspendat) centrează de pe dreapta dar Țigănașu(24) are o execuție stângace și șutează din poziție bună în plasa laterală, urmează un triunghi Țigănașu-Borța-Moldoveanu(28), ultimul preia și șutează pe lângă. Țigănașu reușește, în sfârșit, o centrare de manual și Arnăutu(29) pune capul și egalează:1-1!Din nou assist bun Țigănașu, dar Marinescu(35) pune capul și mingea nu prinde cadrul porții.
Oaspeții ies la joc, arată, cel puțin de la mijloc în sus că știu și cu varza, centrare de pe dreapta și Sarris se sprijină pe Martin în careu, jucătorul în alb cade și arbitrul dictează, acoperit de regulament, penalty.Execută fără emoții  Nsiah(37), 1-2 și lucrurile se complică din nou.Din nefericire, realitatea de pe dreptunghiul verde ne arată că Grecu ar fi putut să rămână la noi în iarnă, acesta facându-i otită lui Olaru, având și o execuție de fotbalist cu un șut din unghi în transversala unui Bolboașă care era spectator, faza continuă și același Grecu(41) e găsit frontal prin șvaițerul petrolist care e apărarea noastră, pune latul inteligent și ne bagă mortul în casă: 1-3! Mai e timp pentru o zvâcnire dincolo dar centrările lui Borța parcă îl iau mereu pe nepregătite pe Moldoveanu, sau poate imaginea cozonacilor e prea puternică și cheful de fotbal prea scăzut.1-3, scor la pauză.

REPRIZA A DOUA – E una care, cu fiecare minut scurs, ne face Paștele mai nefericit, mai neliniștit.Pentru că e trist să asiști din ce în ce mai des la neputința echipei tale favorite, la incapacitatea unor jucători care vor dar, probabil mai mult nu pot.Rusu(58) se infiltrează și trage din întoarcere pe lângă, Ghinga(59) trimite cu capul din poziție incomodă, peste, după care nu se mai întâmplă mai nimic, ceea ce e rușinos pentru băieții echipați în galben și albastru.Finalul e la poarta lui Gavrilaș care se opune salvator la capul lui Arnăutu(86) și la șutul în forță al lui Moldoveanu(90) și scapă cu poarta neperforată.
Cam acesta a fost Iepurașul pe care l-a oferit Petrolul suporterilor săi. Am fi vrut să cântăm, poate, ”Adio serie B”. Poate la Paștele de la anul…Până atunci, vă urez un Paște liniștit și fericit, acum pot să o fac, m-a ajutat niște riesling de la Jariștea…

PETROLUL – Bolboaşă – Olaru, Sarris, Ghinga, Ţigănaşu (66 Ștefănescu) – Chindriş (46 Rusu), Kozoronis – Borţa (81 Țicu), Marinescu (cpt.), Moldoveanu – Arnăutu
Vizualizari: 126 views