alt

Targu-Jiu.E tarziu, e noapte si ceru-i cenușiu.Dupa un inceput de meci hazliu – parcă și berea are gust sălciu – reușim un egal străveziu.Al naibii să fiu, dar asta nu e haita pe care eu o știu!

PRIMA REPRIZĂ – Începe abrupt, când incă nici nu apucaseră să se ude tricourile galben-albastre – de la ploaia mocănească, pentru că de la transpirație, mai greu – lansare pe stânga pentru Nicoară, lăsat liber și nestingherit de un Alcenat desprins din Disney Channel(în prima repriză), centrare inapoi a acestuia, mingea ajunge la Răduț, posesorul unei invitații gratuite la noi în careu, care șutează cu stângul, printre picioarele nefericitului Gerson care nu apucă decât să devieze balonul pentru și mai nefericitul Cobrea care pune pectoralii pavază în calea golului.Până aici e bine, doar că mingea ricoșează la M.Roman(3),scos din offside de un alt lup cuprins de tristețe, adică Satli, atacantul gazdelor pune latul și noi scoatem mingea din poartă :1-0!N-avem nicio reacție, tot pandurii sunt mai periculoși, Buleică(15) slalomează pe dreapta, noroc că se interpune Satli șutului său iar apoi Astafei îndepărtează pericolul.Anton(22) încearcă un șut dar mingea se duce pe lângă, la poarta celalaltă în sfârșit se întâmplă ceva, Tamuz îl găsește cu o pasă ideală înapoi pe Mutu(23) dar decarul nostru are o execuție dezamăgitoare, mingea ducându-se departe de țintă.Lignitul revine în atac și Răduț ne dă emoții(40) cu un șut adevărat razant cu transversala.Tresărim, Marinescu scapă pe stânga, centrare periculoasă în fața careului de 6 metri, acolo e Mutu care reușește să înțepe mingea dar Stanca respinge, până la de Lucas(43) care preia, și șutează țopăit cu stângul, suficient pentru ca varza să lovească bara și să intre liniștită în poartă : 1-1!, scor la pauză.

REPRIZA A DOUA – Debutează cu două încercări de șut ale lui Nicoară(48,53) niciuna cadrată.Dincolo, de Lucas centrează periculos, Satli pune capul, Stanca are un reflex enervant, mingea ajunge la Gerson(55) dar brazilianul, dintr-o poziție semi-ușoară sau semi-grea, pune latul și reușește transformarea, deși noi aveam nevoie doar de un simplu gol.Devine clar că lupii și-au adus aminte să joace fotbal, debutantul Pastorini(60) întârzie puțin șutul, suficient cât să apară blocajul și mingea să fie deviată în corner.Meciul se aprinde, Răduț(62) pătrunde frontal dar șutul e deviat de blocaj în corner fără rezultat, la poarta cealaltă neobositul de Lucas(66) șutează sănătos la firul ierbii ude dar Stanca respinge cu dificultate în corner.Nu avem luciditatea necesară să punctăm decisiv, în schimb noul intrat Matulevicus se joacă cu ocaziile și cu inimile noastre prima oară(89) cu un șut pe jos respins de Cobrea, a doua oară cu un șut cu stângul(92) pe lângă bară care ar fi putut însemna lovitura de grație.Fluier final.Egal.1-1.

E clar că un punct e mai mult decât niciunul.E la fel de clar că se putea și mai bine, chiar dacă ne-au lipsit câteva piese de bază.Dar, după cum a debutat meciul, cu un Petrolul incredibil de slab, ilar chiar pe alocuri, stau să mă gândesc că poate acest punctișor nu e chiar atăt de rău.Doar că el vine după un meci nici măcar dulce-acrișor ci acru de-a dreptul.Brrr, mi s-au strepezit dinții!

Iar acum pe mine vă rog să mă scuzați, mă duc să cumpăr o coroană.Jerbele le aduceți voi, da?

Pandurii: Stanca – Pleasca, Elton, Paraskevas, Momcilovic – Nistor, Anton, Radut – Buleica, Nicoara – M. Roman

Antrenor: Petre Grigoras

FC Petrolul: Cobrea – Alcenat, Gerson, Satli, Fanchone – De Lucas, Mustivar – Astafei, Marinescu, Mutu, Tamuz

Antrenor: Razvan Lucescu