Cum speranța a murit și ea, iar păcatele celor de la Petrolul, conducere,staff și jucători sunt prea multe pentru a fi spălate, meciul de la Mioveni trebuia să fie bifat intr-un fel sau altul, să se joace, atâta tot.Faptul că ni s-a luat până și emoția, acum, la final de campionat, e greu de digerat,, dar, am trecut și prin momente mai grele, ce mai contează încă un an în Liga a doua….

PRIMA REPRIZĂ – Începe fără Enache – antrenorul preferat al lui M.Stan,un președinte meteoric care promitea promovarea anul acesta – pe bancă și fără stress pentru Petrolul, centrare Ekollo și P.Roige(2) trimite cu capul in transversal!Dincolo, Ișfan(3) ajunge nepermis de ușor în situație de unu la unu cu Lungu dar portarul nostru intervine salvator.După care Rădescu intră ca prin brânză pe flancul stâng al apărării noastre, centrare înapoi de pe linia de fund și Ișfan(5) pune latul din șase metri:1-0!Meciul se stinge ușor, ușor până când Vajushi(35) finalizează cu șut o acțiune prelungită de atac dar Croitoru respinge.La fel face și la șutul sănătos al lui Ekollo((38) și la centrarea șutată a lui Țicu(38).Atacăm susținut, mai mult, jucăm și fotbal, ceea ce nu prea am făcut în acest playoff, Deac(39) șut din unghi, respinge Croitoru a nu știu câta oară, mingea ajunge tot la Deac care centrează ideal pentru Arnăutu(39) care se înalță și trimite cu capul sub bară:1-1!Nu știu ce se întâmplă că nu ne mai retragem, vrem mai mult, Vajushi centrează de pe stânga, Ekollo pune latul iar Arnăutu(42) deviază cu capul în poartă, degeaba, pentru că golul e anulat pentru un offside inexistent, aș zice.Continuăm ofensiva și Bărboianu(45) șutează cu sete din afara careului dar mingea se duce pe lângă, 1-1 la pauză.

REPRIZA A DOUA – Tot cu zvâc, tot cu chef de fotbal, centrare Vajushi și Roige(52) trimite cu capul peste, corner Vajushi și Răuță(58) plasează impecabil lovitura de cap sub transversală:1-2!Argeșenii tresar, Balint(62) pătrunde în careu și trage puțin pe lângă în timp ce la poarta cealaltă Arnăutu(66) trage din prima de la patrusprezece metri peste.Rădescu mai face un slalom prin apărarea noastră, pas la Massaro(67) al cărui șut cu stângul se duce peste,, la fel și al lui Șerban(68) și al lui Herghiligiu(72).Bratu(76) își ia și el inima în dinți dar nu nimerește ținta, dincolo Lungu apără șutul lui Massaro(77), se joacă de la o poartă la alta, Bratu(80) nu îl păcălește pe Croitoru, care respinge și bomba lui Ekollo(83).Gazdele caută cu disperare măcar egalul dar nu îl găsesc pentru că Lungu se opune șutului lui Balint(87) și meciul se termină cu victoria muncită, meritată dar inutilă a Petrolului:1-2 scor final!

Am câștigat o bătălie, dar războiul era pierdut de marțea trecută, așa că evoluția Perolului la matineu se prelungește cel puțin cu un an. Al treilea. Mai grav și mai trist e că în al doilea nu am învățat nimic din greșelile primului, mai mult, am făcut greșeli mai mari, unele impardonabile chiar. Un lucru e cert sau ar trebui să fie.Pur și simplu nu mai putem continua așa.Sau putem, dar asta ar însemna să ne complacem în amatorism, mediocritate și nepăsare.Iar pentru a evita toate astea trebuie ca cei responsabili pentru acest eșec cu repetiție să facă un pas în spate.Și să lase pe alții care se pricep la fenomenul, pentru unii de neînțeles, numit fotbal.

Vizualizări: 251 views