Astazi a avut loc conferinta de presa inainte de startul sezonului. Cele mai importante declaratii in randurile de mai jos:

MARIUS STAN (presedinte FC Petrolul)

  • Sunt optimist si se bazeaza pe ce am facut pana acuma. Am avut ca obiectiv inchegarea unei echipe, am renuntat la 16 jucatori. Dupa aproape o luna si jumatate, eu personal, lucru de care trebuie sa fim multumiti este crearea unei echipe.
  • Am adus, in primul rand, jucatori de caracter care si atunci cand vom pierdem, vor da totul pe teren. Dar, se vor bate pana la ultimul minut pentru culorile clubului. Mizam pe puterea grupului, nu vom avea super valori dar vom avea jucatori ce vor inchega o echipa omogena, determinata si cum cred ca-i place publicului spectator.
  • In afara de dorul imens nu s-a simtit lipsa din fotbal pentru mine. Principiile sunt aceleasi ca acum 10 ori 20 de ani. Daca le respectam, vom avea succes. Ne trebuie mai putina incrancenare.
  • Ceea ce am cerut tuturor este un cec in alb, nu vrem sa decontam ce s-a intampla in trecut. Asta e momentul zero pentru noi, vrem sa construim si la final sa ne duca pe locul 1. Asta este obiectivul.
  • Nicolae, grupa 2003 a semnat deja contract de profesionist cu noi.
  • Mario Bratu este pariul nostru pentru viitor. Desi este nascut 2002, nu 2000 cum ne permite regulamentul. Modestut, sta in banca lui si un jucator cu foarte mult talent.
  • Printre prioritatile noastre reprezinta rezultatul sportiv, o baza sportiva si apoi crearea unei structuri cu o echipa a doua.
  • Ii dau dreptate lui Hagi, o campioana trebuie sa joace in Champions, nu sa treaca prin tururile preliminare. Trebuie sa-i dau dreptate deoarece cred ca o sa ajungem si noi acolo, in situatia respectiva.
  • O proba de caracter a lui Cioinac de a intra imediat la antrenamente. Multi ar fi mai asteptat dar cum a primit permisiunea doctorului a si intrat tare la antrenamente.
  • Imprumut este doar Ianis Stoica iar ceilalti sunt semnati de la doi ani in sus, conditia de a continua fiind promovarea.

FLAVIUS STOICAN (antrenor principal FC Petrolul)

  • Ne asteapta un campionat lung, cu meciuri tari si cu echipe ce si-au exprimat ganduri de promovare. Suntem bucurosi, cei ce facem parte din aceeasi echipa, ca am reusit intr-un timp destul de scurt ca am inchegat o familie. Imi este drag cand merg la antrenamente.
  • Presiunea o punem noi, una pozitiva si cea mare este promovare. Vreau sa fie o dorinta si ceea ce ne exprimam prin cuvinte sa aratam pe teren.
  • Avem liniste financiara, liniste sufleteasca, jucatorii au liniste si placere. Ramane de vazut daca este reteta castigatoare. Vor si momente dificile dar atunci vom fi alaturi de ei. Suporterii vor sustine echipa dar sunt si sigur ca vor exista nemultumiri dar facand lucrurile, zi de zi, mai bine vor fi alaturi de noi.
  • Ne asteapta un meci dificil duminica. Una din vestile bune este ca vom juca pe iarba, pe un teren destul de bun.
  • Principalele contradictate: Rapidul ce au mers bine in amicale, „U” Cluj, plus cele doua ce au retrogradat si sunt mai tacute, UTA, FC Arges. Mai am putin si spun tot campionatul. Campionatul nu se decide in primele etape.
  • Nu avem un compartiment care exceleaza. Sunt multumit de tot ca si grup dar imi doresc mai mult la grupul de atac. Am nevoie de calitate in fata. Avem un Arnautu, Bratu, Stefanescu ori Stoica ce pot face diferenta.
  • Mario Bratu va avea multe minute, nu fac diferenta intre varste. Am incredere in cei tineri. Ticu cred ca va ajunge mare. Ianis Stoica de asemenea. Sunt jucatori in care cred.
  • Avem o grupa de 2002 foarte talentata. Ticu este de 2000 si Enache de 2002 – se vede o diferenta de forta dar calitate au amandoi.
  • Avem un atacant de culoare in probe pe care vreau sa-l vad saptamana asta. Si incercam si saptamana viitoare organizarea unei meci amical – marti sau miercuri – ca cei ce nu vor juca si cei ce vor veni in probe sa avem sansa sa-i vedem. La origine, acest atacant este din Coasta de Fildes.
  • Cioinac s-a operat de menisc acum doua saptamani, se antreanza cot la cot si exista posibilitatea sa-l vedem pe teren inca de la primul meci. In afara de partea sportiva are si un stil de a spune lucrurile pe nume.
  • Primi doi capitani vor fi Marinescu si Cioinac.

Petrolul debuteaza duminica, 4 august, in deplasare la Metaloglobus. Meciul se va desfasura pe stadionul „Juventus” al celor de la Daco-Getica de la ora 13:30. Locul nu este 100% confirmat, conform lui Marius Stan, dar el urmeaza a fi anuntat. In cazul in care se confirma locul de disputare fiind „Juventus” vor exista 500 de bilete la vanzare pentru noi la pretul de 20 de lei.