
Vineri, de la ora 14.00, la Casa Sindicatelor din Ploieşti, în sala de 200 de locuri, are loc lansarea primului volum al seriei “Petrolul Ploieşti, istorie şi tradiţie”, denumit “Începuturile”.
Vor fi cinci volume, cartea fiind redactată de către fostul arbitru originar din Breaza – Răzvan Frăţilă – şi tratează perioada ”Juventistă” (1924-1951) – adică aceea de la înfiinţarea clubului “galben-albastru” şi până la mutarea la Ploieşti. ”La eveniment este aşteptat orice susţinător al Petrolului, care doreşte să afle detalii despre istoria clubului favorit”, ne-a declarat autorul cărţii, Răzvan Frăţilă, care ne-a dezvăluit faptul că următorul volum va fi gata la începutul anului viitor. De la acelaşi interlocutor am mai aflat că primul volum este editat în format A4, are 360 de pagini, cuprinde 350 de fotografii şi a fost redactat în 500 de exemplare.
De-a lungul carierei sale de statistician, Răzvan Frăţilă a publicat, în urmă cu câţiva ani, “Istoria Campionatului Judeţean de Fotbal Prahova, 1968-2002”.
sursa: ziarulprahova.ro